marți, 9 martie 2010


Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui depozit improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996. . Alte dovezi au arătat că mesopotamienii şi vechii egipteni aveau plantaţii de vin şi deţineau măiestria necesară fabricării vinului.Filozofii Greci preamăreau puterea vindecătoare a strugurilor, atât ca întreg cât şi sub formă de vin. Cultivarea Vitis viniferei, ca şi producţia vinului, au început în China în timpul dinastiei Han, în secolul 2 î.Hr. Odată cu importarea speciei din Ta-Yuan. Totuşi, viţa-de-vie sălbatică, crescută la munte ca Vitis thunbergii, a fost folosită pentru producerea vinului înainte de sec. 2.

Seva viţei-de-vie a fost folosită de vindecătorii tradiţionali europeni pentru tratarea bolilor de piele şi de ochi. Alte utilizări includ folosirea frunzelor pentru oprirea sângerării, dureri şi inflamaţii ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gât au fost folosiţi strugurii necopţi, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipaţiei şi setei. În tratatmentul cancerului,helerei,varioli, ameţelilor, infecţilor ale pielii şi ochilor, boli ale rinichilor şi ficatului au fost folosiţi strugurii necopţi.

Au fost dezvoltate varietăţi de struguri fără sâmburi, pentru a atrage consumatorii, însă cercetări recente au arătat că multe dintre propietăţile vindecătoare ale strugurilor provin chiar de la sâmburi.

Frunzele viţei-de-vie sunt umplute cu carne tocată, orez şi ceapă în prepararea mâncării tradiţional-balcanice Dolma.

Publicat de la Un comentariu:

Istorie


Strugurii sălbatici au fost recoltaţi de cultivatori şi fermierii timpurii. De mii de ani, fructul este cules atât pentru proprietăţile sale medicinale, cât şi pentru cele nutriţionale, istoria lui fiind strâns legată de cea a vinului.

Schimbări în conformaţia sâmburilor (mai mici la formele cultivate) şi distribuţii ale seminţelor sălbatice cultivatorilor, au avut loc între cca 3500-3000 î. Hr., în sud-vestul Asiei sau în sudul Transcaucaziei (Armenia şi Georgia). Cultivarea strugurilor s-a răspândit şi în alte părţi ale lumii, în perioada preistorică sau în antichitate.

Strugurii au fost transportaţi în coloniile europene din întreaga lume, ajungând in America de nord în jurul anului 1600 şi apoi in Africa,America de sud şi Australia. În America de Nord, strugurii au format hibride cu o specie de Vitis, gen originar din regiune; unele hibride fiind create intenţionat pentru a combate Phyllozera, o pestă cauzată de o insectă, care a afectat viţa-de-vie europeană cu mult mai mult decât pe cea nord-americană, reuşind să devasteze producţia europeană de vin în câţiva ani. Mai târziu rădăcinile nord-americane au fost folosite în întreaga lume pentru a altoi V. vinifera, astfel încât aceasta să reziste în faţa Phylloxerei.

În America de Nord creşterea Vitis viniferei a fost limitată la regiunea cu climă temperată de pe Coasta de vest a Statelor Unite, în New Mexico şi California. Însă, datorită unor cercetări interprinse de Konstantin Frank. Vitis vinifera este cultivată acum şi în regiunile cu un climat mai aspru ca New York şi sudul provinciei canadiene Ontario. Munca Dr,Helnut Becker din anii '80 a adus Vitis vinifera şi în Valea Okanagan din Britsh Columbia.

Publicat de la Niciun comentariu:

Cultivarea


Este o liană, care atinge o înălţime de 35 m, cu coajă. Frunzele alternează, sunt lobate palmat şi au o lungime şi lărgime de 5–20 cm. Fructul este o boabă, cunoscut ca strugure; care la specia sălbatică are un diametru de 6 mm şi când se coace dobândeşte o culoare purpurie închis spre negru, cu o floare gălbuie; iar la plante cultivate este de regulă mult mai largă, de până la 3 cm lungime şi poate avea o culoare verde, roşie sau purpure. Specia sălbatică se găseşte în păduri umede şi pe malurile apelor curgătoare.

Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp. silvestris (în unele clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subsp. vinifera restricţionată la formele cultivate. Viţa-de-vie domesticită are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecică (are flori masculine şi feminine pe plante separate) şi pentru ca fructul să se dezvolte este necesară polenizarea.

Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)

Vin de struguri preparat in casa

Retetele de preparare a vinului in casa se recomanda numai pentru amatori care prepara cantitati miic, la damigene. Intreprinderile de vinificatie au alte metode tehnologice care sunt tratate in diferite lucrari de specialitate.

Vinul se poate prepara din diferite soiuri de struguri: Feteasca, Risling, Aligote, Tamaioasa, Hamburg, Otonel, Cotnari, Hibrid s.a. care cresc pe langa casa sau care se pot cumpara.

Calitatea vinului depinde de soiul de vita si de gradul de coacere.

Strugurii trebuie culesi la maturitate deplina. Ciorchinii de struguri se clatesc in apa rece si se lasa la scurs. Pentru prepararea vinului se aleg numai boabele sanatoase, iar cele crapate si mucegaite se inlatura. Apoi, boabele de struguri se zdrobesc si se pun in borcane sau in vase emailate pentru 4-5 zile , la macerat, dupa care se scoate mustul cu furtunul. se strecoara prin tifon si se toarna in damigene. Restul (boasca) se stoarce, presarandu-se bine ca sa se scurga tot mustul, care se pune tot in damigene.

In caz ca strugurii nu sunt destul de dulci, se poate adauga 100 g zahar la 1 l de must, care se dizolva in must cald.

Damigenele nu se umplu complet, ci pana la circa 20 cm sub dop. Se astupa ermetic cu un dop perforat prin orificiul caruia se introduce un capat de furtun, iar celalalt capat se introduce intr-un borcan sau intr-o sticla cu apa. Dopul se smoleste sau se parafineaza bine astfel ca sa nu comunice mustul cu aerul de afara.

Damigeana cu must se lasa intr-un loc cu temperatura de 18-20° C, pana se termina fermentarea mustului care trece in vin. Apoi se scoate furtunul, se completeaza golul din damigeana cu vinul din alta damigeana de rezerva, pregatita la fel ca si cel din damigeana de baza si se pune dopul lejer pentru a da posibilitatea restului de bioxid de carbon care ar mai rezulta sa iasa din damigeana. Dupa 6-8 zile, cand nu se mai observa nici o fermentare, iar vinul s-a limpezit, se astupa damigeana ermetic cu dop.

Pritocirea. Dupa cateva saptamani se poate trage vinul de pe drojdie in alta damigeana, procedand in felul urmator: capatul furtunului se leaga la o sipca sau nuia de circa 20-30 cm lungime, in asa fel ca sipca sa depaseasca capatul furtunului cu 5-6 cm si se introduce in damigeana pana la fund, cu grisa sa nu se tulbure vinul; pe la capatul celalalt al furtunului se trage vinul in alta damigeana, dar fara sa curga de sus, ci aproape de fund. Aceasta operatie de pritocire se repeta obligatoriu la inceputul lunii martie, iar daca vinul trece de 1 an pritocirea se repeta.

Vinul preparat astfel poate fi consumat imediat dupa ce s-a limpezit si s-a tras de pe drojdie, dar va fi mai bun si mai concentrat daca sta cateva luni sau cativa ani.

Vinul care se consuma in cateva zile se trage la sticle care se astupa bine cu dopuri noi inmuiate in apa calda.

Pentru ca vinul sa tina mai mult trebuie sa se faca cel putin 3 pritociri dintre care a doua in decembrie si a treia in luna martie, dupa care se poate trage vinul in sticle, se astupacu dopuri de pluta inmuiate in apa calda, apoi se smilesc sau se parafineaza si se asaza culcate in pivnita sau in alte locuri reci si intunecoase. In acest fel, vinul poate fi pastrat luni si chiar ani de zile.

Parafinarea se face in felul urmator: se pun la topit 1 parte ceara de albine si 3 parti parafina, amestecand mereu si dupa ce s-a topit totul si s-a omogenizat se trece prin aceasta solutie capul fiecarei sticle astupaa in prealabil bine cu dop.


Lista mea de bloguri